Întâmpină-L pe Tatăl tău!

-Cine bate?
-Dumnezeu!
Am obosit de când tot bat
la porțile închise cu zăvor.
Tatăl tău din Cer, copile,
nu ți-a lipsit?
Nu ți-a fost dor
să fii ținut în brațe
și sărutat pe frunte, cu iubire?
Ce-a mai rămas din legătura noastră?
Doar chipul ce ți-am dat
păstrează încă-n el
o ștearsă amintire.
Tu ce-ai făcut din casa ce ți-am dat
și din grădina raiului?
Iar cu sămânța-cum te-am învățat-,
în loc să semeni bucurie,
ai semănat otravă.
Și ce-ai cules?
Doar neghină și pleavă.
Dar sufletul, cum l-ai păstrat, copile?
Mai este el curat, așa cum l-ai primit?
De ți l-aș cere astăzi înapoi,
l-ai pune la spălat, la primenit?
Privește-te-n oglindă
să-ți vezi lumina-n ea!
E palidă, e slabă,
dar poți să o transformi
în curcubeu de stea.

Întâmpină-mă-așa cum fiul
întâmpină pe tatăl său!
Prea mult ai stat inconștient,
cu spatele la Dumnezeu!
Și fă din veacul care-ncepe
o casă nouă pentru toți!
Lucrând cu Dumnezeu alături,
zidește Raiul, fiindcă poți!