Bradutul

Bradutul crestea la munte, intr-o padure de brazi, alaturi de ceilalti frati ai sai. Traia liber si fericit.
Vara se ascundeau printre ramurile lui pasarele sprintene si galagioase.
Iernile erau mai triste. Doar zapada ii aducea putina bucurie, dar vantul sufla uneori atat de tare incat i se parea ca i-au crescut aripi si va putea sa zboare pana la stelele pe care le vedea noaptea si care il chemau la joaca.
Cu oamenii se intalnea mai rar. De fapt, erau doua feluri de oameni.
Unii veneau vara si se mai opreau din cand in cand sa-l salute, se odihneau la umbra, apoi multumeau si plecau.
Altii veneau iarna. Aceia nu veneau sa se odihneasca. Aduceau cu ei un fel de "ceva", caruia ii spuneau drujba si care canta un cantec asurzitor si infiorator. Nu era ca cel al pasarilor. Se auzea din departare, iar cand se apropia tremura toata padurea, de la mic la mare.
Acum au venit din nou. Bradutul a recunoscut zgomotul drujbei, care se apropia. A inceput sa tremure din ce in ce mai tare. Am inceput sa tremur si eu. Intindea bratele spre mine ca sa-l ajut, apoi, simtind ca de Craciunul acesta nu va mai scapa viu, nu se va mai bucura de primavara care topeste zapada, de pasarelele vesele si nu va mai putea sa gazduiasca la umbra sa oamenii cei buni, mi-a spus:

"-Pentru mine nu mai poti sa faci nimic, dar te rog, fa ceva pentru ceilalti frati ai mei! Spune-le oamenilor sa nu ne mai ucida! Daca nu se vor opri vor suferi si ei. Fara ozonul pe care-l dam noi, planeta va arde impreuna cu voi. Nu aveti unde sa fugiti. Aici e casa voastra. Opriti-va, oameni! Nu mai ucideti!"

Ma intreb, oare pana cand vom umbla pe Pamant ca niste orbi si surzi? Cine are interesul sa ne impinga spre un consumism salbatic si spre un comportament individualist (stapanit de instincte primare, pofte si placeri)?
Treziti-va, oameni si ganditi-va: ce nevoi va satisfaceti prin crimele pe care le faceti (chiar si de Pasti si de Craciun), in numele bucuriei?