Faceți căutări pe acest blog

marți, 14 decembrie 2010

Sarmizegetusa regia

Multa vreme vizitarea cetatii n-a facut parte din dorintele mele. Apoi a aparut gandul si o dorinta din ce in ce mai arzatoare.
Cu toate ca locul este, aparent, pustiu, nu oricui i se permite accesul in vechea cetate dacica. Motivul: trebuie sa meriti acest lucru.
Ce am facut sa nu merit(cel putin din viata aceasta), stiu: n-am facut nimic bun. Din trecut? Nu stiu. Dar nu stiu ce am facut acum ca sa merit. Poate ca am facut mai multe fapte bune si, astfel mi s-au ridicat vibratiile. Poate pentru ca m-am rugat cu smerenie si cu credinta sa mi se deschida poarta.
In perioada 26-28 noiembrie urma sa merg cu un grup in pelerinaj la Prislop, la mormantul Sfantului Parinte Arsenie Boca, iar vizitarea cetatii a constituit surpriza pregatita de organizatoarea grupului.
In noaptea 25 spre 26 l-am visat pe tatal meu(prima data, de sase luni de cand a murit). Era in fata stalpului din stanga unei porti largi. Poarta era deschisa si luminoasa, locul era luminos, la fel si tata. Tinea in mana trei crengute verzi, pe care mi le intindea.
Cand am ajuns in fata portii de vest a cetatii mi-am dat seama ca este poarta din vis.
Era in amurg.Am urcat pe zid sa vad cetatea de sus. Deodata am intrebat: "Unde esti, Decebal?" Mi-am ridicat privirea si in fata mea mea era un tei(de fapt, numai o tulpina) foarte mare, iar coroana parca fusese retezata de furtuna. Poate ca m-am speriat de cat de repede mi-a venit raspunsul si n-am mai intrebat nimic. Mi-am dat seama ca acolo trebuie sa taci si sa asculti. Izvoarele istorice nescrise se dezvaluie doar celor care stiu sa le asculte povestea.
Am avut sentimentul ca eram asteptati. Spre surprinderea si marea mea bucurie, erau acolo doi tineri arheologi din Cluj, care au avut amabilitatea si disponibilitatea de a ne prezenta cetatea si ne-au tinut o lectie de istorie la fata locului. A fost minunat.
Totusi, bucuria mea a fost umbrita putin de tristete. Cred ca nu se face destul pentru dezgroparea cetatii din timp si din uitare, pentru a o reconstitui si a-i reda stralucirea. De ce nu conlucreaza cercetatorii din mai multe domenii pentru a dezgropa istoria? Daca cei autorizati ar da mai multa importanta acestor lucruri, ar deveni mai responsabili fata de valorile sacre ale neamului, aceasta stare s-ar transmite, s-ar propaga asupra intregului popor.
Ar trebui sa invatam, nu neaparat sa fim mandri,dar totusi, demni ca suntem urmasii unui neam inteligent, demn, harnic, curajos, constient ca apartine familiei universale-poporul geto-dac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu