Faceți căutări pe acest blog

joi, 21 iulie 2011

Crucea Iubirii

Imi amintesc,
in clipele fugare
in ceruri, printre stele
cum ne spuneam povesti,
iar tu mi-ai spus demult,
povestea-n care
ai coborat de sus
ca sa te rastignesti.

Atat de mult am plans,
si-atat de mult ma doare
si-acum povestea asta-ntunecata
si as fi vrut ,
nici cuiele, nici biciul
sa nu se inventeze
pe Pamant vreodata.

Acum eu sunt aici,
am coborat cu tine
sa-ti stau drept pavaza si scut,
sa fiu curajul tau,
sa-ti dau putere,
sa fiu ca apa care spala
relele de pe Pamant.

Te voi veghea,
sa-ti implinesti menirea
in veacu-acesta de rascruce,
iar pe Golgota
voi urca doar eu
sa simt durerea
de sub cruce.

Ma rastignesc
in Numele Iubirii
dar nici o lacrima
pe chipul meu n-a curs,
doar sufletul, incet,
incepe-a plange
de mila celor care
m-au impuns.

Tu, doar imbratiseaza-i
cu iubire,
aduna iarasi
turma ratacita,
sa creada-n tine
si in Tatal,
ca Voia Lui si-a Ta
sa fie Implinita.

Vom ridica Pamantul
in Lumina,
iar lacrimi
fie doar de bucurie,
ca sa primeasca acum Sionul
Pecetea Dragostei
pentru vecie.

Scrisoare catre Dumnezeu

Dumnezeule-'Mparate,
In marea Ta bunatate
Ne-ai dat un crampei de tara
Si dusmanii ni-l luara.

Ma uitai spre rasarit(u)
Si vazui sarmanul Nistru
Cum tot plange si suspina
Dupa Tara lui Romana.

-Mare Neagra, marea mea
Oare de ce-ti spun asa?
-Ca-mi vin apele bolnave
De pe Mures si Tarnave.

-Ce-aduci Dunare cu tine?
-Numai planset si suspine
Ca vin norii-ntunecati
Peste tara din Carpati.

Doamne-ndura-Te de noi
C-am ramas in suflet goi
Si nici pentru rugaciune
N-au ramas cuvinte-n lume.

Hai sa fii cu noi iar frate,
Dumnezeule-ndurate,
Urca Tara Romaneasca
In lumina Ta Cereasca!

Sa domneasca bucuria
Peste toata Romania,
Peste tot poporul meu
Care crede-n Dumnezeu.


Fii binecuvantat, popor roman!

marți, 19 iulie 2011

De vorba cu Iisus

Tatal nostru...

V- Spune-mi, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, daca tot ceea ce am scris pe blog este in conformitate cu Voia Ta si daca era timpul potrivit ca sa scriu.

I- Nu mai vorbi despre timp la trecut sau la viitor. Tu nu mai esti in timpul linear. Esti in Acum. Esti in inima, adica in dimensiunea a patra. Ti-am spus ca daca nu stii sa lucrezi cu instrumentele inimii sa Ne chemi si Noi te calauzim. Acum poti sa creezi din iubire ce vrei tu. Puterea ta este in iubire. Sa iubesti este cel mai frumos lucru din Univers. Sa iubesti inseamna sa te asemeni Lui Dumnezeu. Stim ca tu ii iubesti pe ceilalti si pentru tine nu lasi aproape nimic. Iubeste-te intai pe tine ca fiica a Lui Dumnezeu.

V- Iisuse, ma simt vinovata fata de Tine!

I- Karma ta a fost arsa. Dar, sa nu mai gresesti! Foloseste-ti curajul cu iubire si cu intelepciune!

V- Te iubesc, Iisuse!

I- Si Eu te iubesc cat nu vei putea cuprinde tu cu inima ta vreodata.

Juramantul de credinta

Dau toata viata mea, cu dragoste, Lui Dumnezeu.
Ii dau toata iubirea mea si tot ce am mai bun si mai frumos in inima mea.
Ii dau toata puterea mea, curajul meu si toata forta adunata-n mine, pentru implinirea Voii Sale.
Dau intreaga mea fiinta pentru manifestarea Lui Dumnezeu, aici si pretutindeni, acum si totdeauna.
Amin!


-Vom ridica Pamantul in Lumina, Doamne!
-Asa va fi!




Un trandafir

Ti-am adus un trandafir, iubitule.
Ti-am adus un trandafir sa-ti aduca bucurie.
Bucuria sa-ti sarute gleznele obosite,
Sa te faca sa intelegi mai bine muzica inimii mele.
Inima mea canta cu tine, despre tine si pentru tine
Si-asa va fi mereu, in vesnicie.

Chiar daca ghimpii lui mi-au facut rani,
Iar ochii mei au inceput sa planga,
Sa-l ierti, iubitule, e trandafir.
El a vrut numai sa m-atinga.

El pentru tine s-a jertfit,
Si pentru tine e in floare
Si nu se va mai ofili nicicand
Ca-n el e dragoste nemuritoare.

luni, 18 iulie 2011

Mesaj de la Mama Pamant(din 31 august)

V- In numele Iubirii, te rog, Mama Pamant, sa-mi spui ce se intampla acum?

MP- Mai aveti putin pana la intrarea in Lumina. ACUM trebuie sa fiti mai mult ca oricand ancorati in inima. Nu va lasati amagiti pentru ca nu toate informatiile sunt bune. Fiti prezenti in ACUM. Adevarul este in inima. Fiti recunoscatori si daruiti iubire. Intuitia este canalul prin care comunicati cu Dumnezeu. Daca acel canal va fi curat, adica daca veti trai emotii si sentimente pozitive, comunicarea va fi clara. Veti sti ce aveti de facut. Eu astept ca voi sa va treziti pentru a putea face "saltul" impreuna.
Cand m-ai intrebat prima data despre Romania ti-am spus ca aici este Tara Sfanta, in care a coborat Iisus Hristos sa traiasca pe Pamant. Ti-am spus ca voi trebuie sa-L recunoasteti si sa-L acceptati. Aceasta este singura voastra sansa. DACA NU VA TREZITI, NICI EU SI NICI VOI NU VOM URCA IN lUMINA.

V- Cu toate ca oamenii simt ca din discursul majoritatii preotilor lipseste substanta, continua sa se adanceasca in dogme si nu vad adevarul.

MP- Cu toate ca ti-am spus si ai fost avertizata, nici tu nu L-ai recunoscut de la inceput. Lasa asta in grija Lui Dumnezeu. Continua sa faci ceea ce faci. Cu cat veti fi mai multi de partea Luminii, cu atat intunericul va dispare.
Duhul Sfant lucreaza acum prin tine, cu permisiunea ta. Ti-ai dat acordul cu liberul arbitru. Lasa sa se intample si imparte darurile Sale tuturor. Manifesta-L pe Dumnezeu.
Trimiteti iubire din inimile voastre. Atunci si mai multa iubire veti primi.
Eu va iubesc pe toti.

duminică, 17 iulie 2011

Maia de Guadalupe

Am primit un e-mail despre icoana Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe (Mexic).
Am privit aceasta icoana deosebita si am chemat-O pe Sfanta Fecioara Maria:


V- Sfanta Fecioara Maria, din greseala am scris Maia?
Sf.FM- Ai scris corect. Corect este Maia.
V- Spune-mi Sf. Fecioara despre aceasta icoana a Ta.
Sf.FM- Nu este pictata pe Pamant. Cei care au studiat-o si-au dat seama ca este asa, iar concluzia este in aer, nerostita, sa inteleaga fiecare cu sufletul sau. Pregatiti-va pentru ce va veni. Consolidati-va casele si faceti-va provizii. A inceput cernerea.
Tu sa nu-L mai superi pe Domnul, altfel nu va mai vorbi cu tine si nici Noi nu vom trece peste hotararea Lui.
Misiunea ta este sa intorci poporul la credinta, iar ceea ce faci, faci bine. Continua! Noi suntem cu tine si te sustinem. Suntem aici pentru acum.
Niciodata nu veti putea sa-L iubiti asa cum va iubeste El pe voi. Nici o minte omeneasca nu-si va putea imagina vreodata cu cate eforturi s-a salvat Pamantul si omenirea. Nu v-ar ajunge vesnicia ca sa fiti recunoscatori Fiului Meu si sa-L iubiti. Invatati sa iubiti si sa fiti recunoscatori, intai pentru lucrurile mici din jurul vostru, astfel inimile voastre vor creste si vor putea cuprinde cat mai mult.
Fiti binecuvantati, copiii mei!

joi, 14 iulie 2011

Asa grait-a Dumnezeu

In Numele Tatalui, al Fiului, al Sfantului Duh,
imi cer iertare pentru tot ce am gresit inaintea Sfintei Treimi si inaintea Universului.Te rog Tata Ceresc sa-mi vorbesti despre Romania!

Romania este locul nostru. Aici s-a nascut primul popor si voi stiti asta. Va redeveni ceea ce a fost la inceput: o tara sfanta locuita de oameni adevarati.
Ai fost aleasa sa vestesti a doua venire a Fiului Meu. Prin tine ii voi pregati scaunul de domnie. Esti singura care cunosti locul si ai vazut Casa Domnului in plan energetic. Toate se vor intampla dupa Voia mea, la vremea cuvenita. Cei care nu se vor intoarce la credinta de buna voie vor fi luati de pe Pamant.
Deschide-ti inima catre Fiul Meu si sa nu-L mai infrunti. El stie mai bine decat tine cand este timpul potrivit. Tu si tot neamul tau veti fi acolo si Il veti sustine.
Iata Pecetea mea [Vad triunghiul si Ochiul Lui Dumnezeu] pe fruntea ta, ca sa stie intreg Universul ca esti fiica mea.
Poti sa scrii si sa nu te mai feresti, ca Voia Mea sa va face oricum.
Caderea Babilonului este aproape. Ceea ce n-ati stiut sa infruntati voi, voi face Eu.

V- Doamne, Tu mi-ai dat viata, Tu imi dai putere si sanatate si toate bucuriile de la tine imi vin.

Aminteste-ti ca totul este bucurie. La timpul potrivit vei primi tot ce iti este necesar. Duhul Sfant va avea grija de tine ca sa nu-ti mai "lovesti picioarele de pietre".
Poti sa spui lumii ca voi avea grija sa nu-L mai umiliti pe Fiul Meu. El va domni peste voi si va va calauzi spre mine.

V- Primesc fiecare cuvant al Tau ca pe un dar.

Rasplata ta este la mine. Trezeste-ti poporul din somnul constiintei, ca Mi-a intors spatele! Prea putini mai au credinta adevarata. Arata-le Calea!

V- Care este Calea?

Calea este Fiul Meu Preaiubit intru care am binevoit.

V- Invata-ma sa-L iubesc!

Cu cat daruiesti, cu atat va intra mai multa iubire in inima ta.

V- Doamne, iti multumesc!

Fii binecuvantata, fiica!

sâmbătă, 9 iulie 2011

Primul semn

Duminica, 3 iulie, am fost la Prislop, la mormantul Parintelui Arsenie Boca.Se stie ca atunci cand tu faci un pas spre Dumnezeu, El face zece spre tine. Am primit multe daruri, raspunsuri si binecuvantari.
De acolo am plecat la Sarmizegetusa Regia, unde am facut o rugaciune impreuna cu cateva persoane din grup, pentru Romania si pentru poporul roman.

Ieri, 8 iulie am participat la o meditatie de grup.
In timpul meditatiei L-am chemat pe Dumnezeu Tatal. Am avut o bucurie de nedescris: m-am scaldat in Ochiul Lui Dumnezeu, care mi-a spus apoi:
""Fii atenta la al zecelea semn!"
Astazi la orele 5 a.m. am avut un vis. Se facea ca cineva impartea oamenilor (romanilor si nu numai, pentru ca nu stiu unde eram dar erau multi oameni in jurul meu) daruri si fiecare trebuia/era poftit sa-si ia dintr-un sac, un fel de sirag de margele. Cel care le adusese spunea:"Fiecare sa-si ia doar pe acela pe care scrie numele sau!" Eu ma apropiam de sac, ma uitam la ele, le luam in mana dar nu vedeam nimic scris pe niciunul. Erau ca niste pietre de rau de culoare alb-galbuie sau gri, neslefuite, toate la fel.Unele siraguri erau mai scurte, altele mai lungi. Aceasta vedeam a fi singura deosebire dintre ele. Ma miram cum de stia sa ia fiecare doar al sau. Imi luasem si eu unul dar il tineam in mana.
M-am trezit si m-am gandit ce o fi insemnand acest vis. Sunt sigura ca exista o alta dimensiune a lucrurilor, in spatele celei care se vede la suprafata, o suprarealitate, la care nu avem acces cu simturile noastre obisnuite din spatiul tridimensional in care am invatat sa traim pana acum.
Mi-am pus intrebarea:"Oare, chiar suntem orbi si surzi, neputinciosi si indiferenti, chiar ii lasam sa ne puna latul de gat si jugul?
Am intrebat pe Dumnezeu:
"Doamne, ce a insemnat asta?"
Raspuns:
"Las o fereastra deschisa pentru cei care doresc sa zboare si sa iasa din colivie!"

Ma intreb acum:
"Daca acestui popor i se da sa aleaga jugul sau libertatea, oare de ce ar alege jugul?

Treziti-va, oameni! Deschideti-va ochii, desfaceti-va aripile amortite si zburati!

vineri, 1 iulie 2011

Nunta Daciei

Suntem aici de mii de ani,
Traim ca falnicii stejari.
Stau marturie pentru noi
In fata lumii, muntii mari.

N-am incetat sa te iubim,
Strabuna Dacie sublima,
Ca sufletul ne e din Cer
Chiar daca trupul ni-i din tina.

Acum e timpul pentru nunta,
Caci mirele e pregatit.
Sa se uneasca Cerul cu Pamantul
Cum niciodata nu s-au mai nuntit.

Trezeste-te, frumoasa tara!
Gateste-te, ca-i nunta ta!
Rivalii au ramas afara.
La nunta cine va intra?

Intra-vor cei ce au lumina
Si sufletul fara pacat,
Cei ce n-au suparat pe Domnul
Si-n inima iubire-au adunat.

Intra-vor cei care-au vegheat Pamantul
Si l-au muncit cu mainile din greu.
Chiar daca uneori au plecat capul,
Ei doar s-au inchinat Lui Dumnezeu.

Sa fie vesnic sarbatoare,
Credinta si iubirea lege implinita,
Pe tot Pamantul sa domneasca pacea,
Iar Dacia sa fie fericita!