Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 31 decembrie 2014

Anul Nou cu Bucurie!

O noapte rece vine sa inghete tot ce-i rau.Luna s-a imbracat in curcubeu, de sarbatoare. Acum suntem cu totii conectati la izvorul bucuriei. Maine va fi o zi in care toti oamenii vor fi recunoscatori pentru faptul ca au pasit in noul an, se vor intoarce la iubire, la izvor, macar pentru o zi. Si asta e minunat.Soarele va rasari ca in fiecare zi, dar noi, aici pe Pamant, vom avea sarbatoarea bucuriei. Sa traiesti bucuria inseamna sa fii viu. Oare, cum am putea sa traim fiecare zi de acum inainte ca pe o sarbatoare?  Adica, sa fim vii.
Fie ca pacea sa cuprinda Pamantul, iar bucuria sa fie lege sfanta pentru toti.
La multi ani!

marți, 20 mai 2014

Acasă

M-am întors Acasă, Tată,
m-am întors la Tine!
Aici am tot ce am nevoie.
Aici e cel mai bine.
Din rătăciri în rătăciri, pe drumuri
ce nu duceau niciunde,
am regăsit nemărginirea
ce-n suflet se ascunde.
Aici e totul ca o apă-
o mare de Lumină-,
iar florile împodobesc
a Raiului Grădină.
M-am întors Acasă, Tată,
ca fiul rătăcit.

-O, fiica mea, cât te-am chemat!
Iată că ai venit!

duminică, 18 mai 2014

Alegeți cu inima! Alegeți Iubirea!

Imaginați-vă că stați în fața unui televizor, pe al cărui ecran , împărțit în două, rulează două filme.
Unul redă o lume crudă, primitivă, cu oameni răi, stăpâniți de emoții negative. Unii ucid, iar alții sunt uciși. Sângele-esența care ține viața în corp-este aruncat în afară, disprețuind astfel, Darurile lui Dumnezeu.
Un film care inspiră frică-frica de orice-chiar și de zborul unei păsări sau de foșnetul frunzelor.
Celălalt film prezintă o lume pozitivă, ideală, în care Iubirea este trăită pe toate planurile, fiind ridicată la rangul de Adevăr Suprem. Acolo, toți oamenii, când se mișcă, parcă plutesc pe aripile îngerilor. Totul este luminos, curat, asemeni Grădinii Edenului. Oamenii comunică în Limba Iubirii, cu tot ce este viu. Inimile lor sunt vii, libere, fericite.
Ce ați alege pentru voi și pentru copiii voștri? În lumea cărui film ați dori să trăiți?
Ni s-a dat liberul arbitru pentru a alege varianta pe care o dorim.
Oare, ce-și dorește Omenirea acum? Să meargă pe calea fricii sau pe calea frumoasă a Iubirii?
Alegeți acum!
Alegeți cu inima!

marți, 22 aprilie 2014

Focul Viu

Arde, Doamne, tot ce-i rău,
Ca să rămână doar iubirea!
Coboară Focul Viu al Tău,
Să ardă-n flăcări omenirea!

Să ardă, până n-o mai fi
Nici ură și nici răutate,
Ca să învețe "a iubi"
Orice inimă, cu bunătate!

Să piară toată neputința
Și orice urmă de păcat,
Să ardă toată necredința
Ce-n inimă s-a adunat!

Și tot ce este de ocară
Să ardă-n flacăra durerii!
Să fie-această primavară
Un anotimp al Învierii!

Să fie noul început
Cu Tine, Doamne, căpătâi
Și ochii lumii să privească
Spre Tine, Doamne, mai întâi!

Să se închine toată firea
Părintelui făr' de-nceput,
Că-n Tine, Alfa și Omega,
Tot ce e viu a încăput!

Arde, Doamne, tot ce-i rău,
Chiar de-ar rămâne numai zarea
Și-apoi, presară peste hău
Lumina, pacea și uitarea!

duminică, 20 aprilie 2014

Sub Crucea Cerului

Izvorul Vietii, de vreti sa il primiti,
acum si-aici, la Nunta Mirelui Ceresc,
copii ai Duhului Sfant,
cu totii sa veniti!

Asemenea fecioarei intelepte,
turnati in candele uleiul sfant!
Nu zaboviti, ca-n noaptea asta sfanta
coboara Cerul pe Pamant.

Sub Crucea Cerului
mi-am ridicat azi crucea
ca sa cobori, Iisuse
si in inima mea.
Inviaza-ma, Doamne
ca sa slujesc Iubirii!
Inviaza-ma, Doamne,
sa fiu mereu a Ta!

Si stelele s-au asezat pe cruce
sa-Ti fie Tie carare de iubire.
Coboara-acum, Cristoase!
Planeta-i pregatita.
O torta a iubirii
e-ntreaga omenire.

Coboara-acum, Cristoase,
cu-Alaiul Tau Ceresc!
Ridica bland planeta
si neamul omenesc!

Sa fie toti ca unul!
Sa se-nnoiasca totul
in trup si-n constiinta
si-ntreaga fire sa se inchine
Lui Dumnezeu,
cu iubire si credinta.

marți, 1 aprilie 2014

EU SUNT CEL VIU SI ADEVARAT! Mesaj pentru Inviere

Tezaurul de Iubire pe care l-ati ingropat in voi, va iesi la lumina. Veti invia din morti.
EU voi cobori de pe Crucea Cosmica, direct in inimile voastre. Dar numai in cele pe care le voi gasi deschise. Veti simti bucuria inaltarii. Veti simti ca sunteti vii. Veti trai cele mai frumoase clipe de partasie cu Dumnezeu. Va veti intoarce Acasa, in inima. Va veti gasi punctul de sprijin dupa care ati tanjit atat de mult.
Inca o data, dorul vostru dupa Dumnezeu si setea voastra de Lumina, vor fi hranite prin atingerea Mea.
Nu toti va straduiti si nu toti ati reusit sa urcati pe Scara Inaltarii. Cei care v-ati trezit, ajutati-i si pe cei mai slabi decat voi sa se trezeasca!
Pregatiti-va sufletele de sarbatoare! Cu voi sarbatoreste intregul Cosmos.
Fiti vii si permiteti mintii voastre sa coboare in inima pentru a sluji Iubirii!
Darul pe care il primiti acum nu se va mai intoarce la voi daca nu veti sti sa-l primiti cu smerenie si recunostinta.
Onorati Iubirea si iubiti-va unii pe altii asa cum va iubesc EU!
SUNT EU, CEL VIU SI ADEVARAT, DOMNUL DOMNILOR SI IMPARATUL IMPARATILOR!

sâmbătă, 8 martie 2014

Mama (im)perfecta

Ma iarta, copile, daca n-am stiut totdeauna sa fiu langa tine cand ti-a fost greu! Tu stii doar, ca mama ta este numai una.
Ma iarta, copile, daca n-am avut totdeauna pace in suflet! Tu stii doar, ca mama ta seamana cu Luna.
Ma iarta, copile, daca nu ti-am citit toate povestile, dar te-am invatat Legile Firii si ti-am semanat in inima semintele credintei, bucuriei si iubirii.
Ma iarta, copile, ca te-am chemat cu toata dragostea la mine, dar eu nu sunt perfecta decat impreuna cu tine!

duminică, 5 ianuarie 2014

Mesajul Sfintei Treimi

Razele Iubirii lui Dumnezeu cad peste voi ca o ploaie de Lumină.
Voi nu vedeți?
Sunteți tot surzi și orbi? Nu auziți chemarea?
"-Întoarceți-vă Acasă!"
Fiul risipitor a fost primit de Tatăl său cu bucurie. Tot așa va fi întâmpinat fiecare dintre voi. Iubire este destulă pentru toți.
Nu renunțați la dreptul vostru la Iubire!
Nu renunțați la dreptul vostru de a locui în Împărăția Cerurilor!
Sufletele care nu se reîntorc la Iubire vor fi dezintegrate.
Nimeni nu vrea să se întâmple asta. Nici NOI și credem că nici voi nu vă doriți.
Neamul lui Avraam și-a reînnoit legământul de credință față de Dumnezeu. Cei aleși au răspuns chemării Sale. Totul este pregătit pentru aplicarea Marelui Plan al Divinității de a salva lumea voastră. Cei buni nu vor suferi.
Amintiți-vă că s-a spus "Din doi care vor lucra la țarină, unul va fi luat, altul va fi lăsat..."
Cei care v-ați trezit, ajutați-i și pe ceilalți să se trezească! În felul acesta va străluci Pământul de Lumina din voi, iar Duhul Sfânt va fi Forța care va lucra prin voi și va instaura Împărăția Păcii.
Amin!