Noul Pamant

V- Doamne Dumnezeule, ce se va intampla cu Mama Pamant la sfarsitul timpului?

-Va intra intr-un corp nou, asa cum fac si oamenii.

V- Unde este acel corp nou?

-Il aducem noi.

V- Dar Pamantul vechi?

-Va ramane tot acolo, dar in alta dimensiune.

V- Corpul vechi al Pamantului va fi un cadavru?

-Vor ramane pe el cei care nu se vor intoarce la credinta si nu vor invata sa traiasca in iubire.

V-Adica sunt sortiti pieirii.

-Vor trai iadul impreuna cu cei carora le-au slujit.

V- Pamantul acela nu va mai fi insufletit?

-Se va degrada treptat.

V- Vor ramane multi oameni pe el?

-Voi alegeti. Mai aveti putin.

Al treilea semn. Cele trei zile si trei nopti de intuneric

V- In Numele Iubirii, te rog, Mama Pamant sa-mi vorbesti despre acest semn!

MP- Acum sunt foarte slabita. Duhul Sfant m-a incredintat tie pentru ca stii sa ma ingrijesti. Am nevoie, mai mult ca oricand sa simt iubirea voastra.
Ti-am mai spus ca "trecerea" mea este inevitabila, dar sa nu ma plangeti asa cum faceti cand va ingropati mortii. Poporul din care te tragi tu stia ca nu exista moarte ci doar trecere la un nivel superior de constiinta. De fapt, nu pentru mine ar trebui sa plangeti, ci lipsa voastra de intelepciune, de credinta in Dumnezeu si lipsa iubirii.

V- Spune-mi concret, ce se va intampla cu tine atunci?

MP- Voi parasi corpul fizic si imi voi incredinta sufletul lui Krist. Toti parametrii mei vor ajunge la zero. Daca ar dura mai mult nici voi nu ati supravietui. Ati inebuni si ati muri. Oamenii de stiinta stiu ca nici creierul uman nu supravietuieste decat in conditiile in care eu am anumiti parametri (gravitatie, electro-magnetism, puls, respiratie,etc.)

V- Ce sa facem noi in aceasta perioada?

MP- Incuiati-va in case si incercati sa dormiti. Daca nu puteti dormi, aprindeti lumanari si rugati-va Lui Dumnezeu cu credinta si iubire. Sa nu intrati in panica. Ramaneti calmi. Nu toti vor supravietui. Numai cei care L-au gasit pe Dumnezeu in inima lor.

V- Te invelesc in Lumina Duhului Sfant si iti daruiesc toata iubirea mea.

MP- Fiti binecuvantati, copiii mei!

Darurile Sfantului Duh

V- Spune-mi, te rog, Sfinte Duh ce reprezinta darul pe care mi l-ai dat miercuri, 7 septembrie-sfera aceea albastra?

Sf.D.- Ti-am incredintat Pamantul sa ai grija de el. Tine-l mereu in mainile tale. Poti! Eu iti dau Lumina. Spala-l cu Lumina si daruieste-i iubire.

V- Dar duminica, 11 septembrie 2011, ce s-a intamplat in timp ce ma rugam?

Sf.D.- Ai simtit forta acelei zile? Multa lume a simtit-o. Ai dat tot ce puteai da in acel moment. Te-am verificat. A fost ca si atunci cand ai invatat sa mergi pe bicicleta fara nici un ajutor si ai simtit ca poti. Ai dat mult de la tine, de aceea te-ai simtit vlaguita.

V- Cand vom intra in Lumina?

Sf.D.- Cand totul va fi pregatit.

V- Ce vom face daca nu va mai fi timp?

Sf.D.- Dupa cele trei zile de intuneric va fi doar lumina. Nu va mai fi zi si noapte. Veti dormi cand va veti simti obositi. Apoi, veti invata sa va luati energie si nu va mai fi nevoie de somn si chiar nici de hrana.

V- Sunt recunoscatoare pentru toate darurile pe care Dumnezeu le revarsa peste Pamant.

Sf.D.- Ramaneti in credinta, in inima. Fiti recunoscatori pentru tot ce aveti si mai ales pentru ce veti primi.
Fiti binecuvantati!

Rugaciunea de dimineata

Ma rog la Tine, Doamne,
In ceasul diminetii
Sa nu-mi slabesti puterea
Iubirii si a vietii.

Ma rog la Tine, Doamne,
In ceasu-acesta sfant,
Coboara iar Lumina
Din ceruri pe Pamant.

Sa fii, Doamne,izvorul
Vesnicei bucurii,
Ca toti sa Ti se-nchine
De-acum pana-n vecii.


Amin

Manastirea Mraconia

„Mraconia cea veşnică” – piesă de teatru

Trecutul plin de evenimente zbuciumate a mănăstirii Mărăcuna, cunoscută azi cu numele de mănăstirea Mraconia, a impresionant multe inimi de toate categoriile sociale şi de vârste. Aceasta reiese foarte uşor din piesa de teatru realizată de profesoara Tîrca Clara de la şcoala din Eşelniţa, judeţul Mehedinţi.
Cu binecuvântarea maicii stareţe, Teodora Angheluţă, de la mănăstirea Mraconia, în cele ce urmează, vom reda integral această piesă:

Mraconia cea veşnică
(30.07.2010)

SCENA I

Anca: Soţul meu drag, voiam să-ţi amintesc ce mult ţi-a plăcut locul acela sălbatic şi sfânt unde se înălţa pe vremuri mănăstirea Mraconia... Ştiu cât te-au impresionat ruinele jalnice, vecinătatea Dunării, dealurile cu stâncă şi pădure... Cum ar fi să se audă iar, în atâta frumuseţe, cântările Sfintei Liturghii, rugăciunile călugărilor, genunchiul plecat de credinţă şi speranţă al rugătorilor pribegi?

Nicolae: Ei, ce vrei tu să-mi spui, draga mea? Să încep construirea mănăstirei Mraconia? Să ţin o promisiune făcută lui Dumnezeu şi ţie într-o plimbare înserată? Să-L rog, astfel, pe Bunul Dumnezeu să-mi ierte multele păcate? Fie după cum doreşte inima ta bună şi credincioasă!

Anca: O, nu vei şti niciodată cât bine vei face cu această zidire! Îţi mulţumesc, domnul meu, şi cu mine toţi cei de azi, dar mai ales de mâine.
Ea face o plecăciune, iar el îi sărută mâna.

SCENA II

Irina: Mama vorbeşte, în seara asta chiar, cu banul de tata despre reconstruirea vechii mănăstiri Mraconia. Vrea să-l convingă să o facă şi cât mai repede... Mi-a plăcut locul de parcă l-aş cunoaşte de o veşnicie... E atâta linişte şi frumuseţe că ar fi păcat să nu fie folosite spre dobândirea a cât mai multă sfinţenie şi sfinţire... Ce zici, verişoară Nasta?

Nasta: Zic... că de va vrea Dumnezeu va vrea şi unchiul Nicolae... Nu se va putea pune cu voia Celui Atotputernic şi cu puterea de convingere a mătuşii Anca...

Irina: Mai ales cu încăpăţânarea frumoasei mele mame... Ai dreptate... nu are nicio şansă. Va fi şi el de partea noastră şi mănăstirea va ieşi ca o preţioasă comoară din străfunduri ca să lumineze întunericul acestor păduri din suflete...

Nasta: Să mergem să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a împlinit voia şi să-i sărutăm mâna banului Nicolae care va face zidurile să se înalţe şi mănăstirea Mraconia să strălucească iar!

SCENA III

Povestitor 1: Nu e uşor să spui o poveste despre care nimeni nu ştie când a început, dar care se continuă mereu sub ochii unei lumi încercate de sărăcie, asupritori, amăgire şi necredintă, îndoială şi nepăsare...
Povestitor 2: Acum aproape cinci sute de ani în urmă, Mraconia era în faţa unui nou început- era ctitorită de familia Gârlişteanu formată din banul Nicolae, soţia Anca, fiica lor Irina şi nepoata Nasta. Fapta lor nu a rămas însă nerăsplătită sau fără ecou. Mai târziu, nepotul Nastei devine episcopul Iosif al Mehadiei, călugărul bun ce-şi va da toată averea mănăstirii şi care îşi va afla liniştea veşnică în pridvorul ei, continuând, astfel, tradiţia familiei sale.
Povestitor 3: Şi, parcă pentru a o primeni încă o dată, Dumnezeu îngăduie ca Mraconia să moară iar. După plecarea din această lume a episcopului Iosif, mănăstirea este ruinată din nou. Toată strălucirea de mai înainte este pierdută pe veci, dar cei care ştiau puterea Mraconiei de a se naşte din ruină nu şi-au pierdut încrederea. De aceea, monahul Teofil străbate sudul Banatului pentru a cere şi altora să creadă în această pasăre Phoenix bănăţeană...

SCENA IV

Femeia 1: Preacucernice, ce vânt te aduce prin sărăcia satului nostru? Îs zvonuri de războaie ori alte feluri de veşti? Vine sfârşitul şi ai venit să ne scoţi din păcate?... Oi fi ostenit ori înfometat si eu, păcătoasa, am tăbărât cu întrebările...

Teofil: Nimeni nu ştie sfârşitul... Am venit să cer milă pentru biata mănăstire Mraconia care a fost ca un far pentru noi, cei de lângă Dunăre, şi acuma e una cu pământul...

Femeia 1: Suntem vai de noi. Ne rod păgânii de turci până la os de nu mai avem de niciunele... dar nu ne-am pierdut credinţa şi ea ne spune că nu –s destui călugări care să se roage pentru binele acestui neam. Ia tot ce am şi Dumnezeu să mă miluiască pe mine şi toţi ai mei!

Teofil: Dumnezeu nu lasă fără milă pe cei ce arată milă. Să nu ai grijă! Toţi ai tăi or să aibă mare răsplată!

Femeia 1 : Vecinelor, veniţi şi ajutaţi sfânta mănăstire Mraconia să iasă iar dintre pietre şi buruiană! Câştigaţi-vă mila lui Dumnezeu!

Femeia 2: Na de la mine puţin şi Dumnezeu să înmulţească! Roagă-te şi pentru fiul meu care e în primejdie! E închis de turci şi nu am mai auzit de el de şase luni...( cu faţa în palme plânge)

Teofil: Mare e Dumnezeu Să nu ai teamă! Roagă-te cu nădejde!

Femeia 3: Nu am decat atat... Roagă-l pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor bărbatului meu... Nu era prea credincios şi a murit nepregătit ca un păgân.

Femeia 4: ( face gestul că îi pune în mână ceva călugărului) Mama mea e rău bolnavă... Fă-L milostiv nouă pe Domnul Dumnezeu!

Teofil: Mă voi ruga pentru voi toţi, binefăcători ai Mraconiei!

SCENA V

Povestitor 4: Zidurile sunt ridicate. Chiliile călugărilor sunt terminate şi simplu văruite. Biserica este zugrăvită desăvârşit de fratele Ilie, meşter mare de la Muntele Athos, iar iconostasul este poleit cu aur curat.... Toată mănăstirea e ca o floare tânără ce străluceşte în soarele lin de primăvară... Mila a fost cea care a zidit-o, iar credinţa a împodobit-o frumos.
Povestitor 5: Dar cum orice frumuseţe din acestă lume apune, nici de această dată Mraconia nu este ferită de toamna nenorocirii... Pe 15 august 1682 aflăm că blestemaţii de turci au ars-o şi au prădat-o de tot ce avea de preţ... În urma lor au rămas zidurile pustiite, năpârcile printre pietrele goale şi călugării slujind sub cerul mare şi rotund – cupola bisericii veşnice.
Povestitor 6: Mila oamenilor buni este însă un sac fără fund, căci cu ajutorul lor mănăstirea reînvie pentru cine ştie a câta oară...ca să moară iar în 1715.

SCENA VI

Fratele Ilie: Pe cine să plâng mai întâi, eu prăpăditul frate Ilie? Pe cuvioşii fraţi care au murit de sabia tătarilor în noaptea ce- a trecut? Biata mănăstire jefuită de toate, dărâmată de nici un zid nu mai e întreg? Sfânta biserică pângărită, despuiată şi arsă? Pe cine, Doamne, să plâng? La cine să strig după ajutor? La Sfântul Gheorghe de sărbătoarea căruia prădătorii ne-au zburat poarta din ţâţâni şi ne-au ucis ca pe nişte miei?
Doar eu am scăpat, nefericitul, ascuns în podrum... ca să fie cine să dea mărturie şi să jelească acestă nouă moarte a Mraconiei noastre scumpe.
Povestitor 7: Mraconia s-a ridicat şi după această nouă lovitură. Fratele supravieţuitor Ilie adună mila credincioşilor şi o face să construiască ziduri, chilii, altar, icoane. Ctitoria acesta a milei şi speranţei este iar pustiită în 1778 şi cade într-un somn lung de 200 de ani. Doi călugări, Alexie şi Visarion, reuşesc s-o mai ţină trează puţin... Comunismul o arunca intr-un lung somn fără vise...

SCENA VII

Alexie: Nu-i grea crucea, frate ? Ne oprim puţin ? Mie îmi vine să plâng, dar şi lacrimile m-au părăsit... Să ne fie închisă şi demolată Mraconia noastră? Parcă tot nu pot să cred. Înainte au distrus-o străinii, păgânii, jefuitorii ca să râdă de noi şi să-i fure bogăţiile, dar acum? Cei din neamul nostru s-o vrea prăbuşită... E sfârşitul...

Visarion: Cei dinainte ne-au jefuit şi dărâmat, dar aveau o credinţă a lor, ăştia de azi, comuniştii, nu au Dumnezeu. Sunt mai răi decât toţi... Noi nu putem decât să ne purtăm crucea călugăriei noastre în lume, iar pe asta de lemn să o aşezăm sus pe stâncă, semn că aici, în apropiere, a fost şi va rămâne locuinţa lui Dumnezeu...

Povestitor 8: Ultimii doi călugări ai Mraconiei au pus pe stâncă o cruce mare de lemn ce se poate vedea până azi. Ea e dovada că Mraconia a fost aici şi este aici, că a fost, este şi va rămâne a noastră şi că avem datoria să o ajutăm să renască de fiecare dată... Acum e vie de 17 ani şi ne aşteaptă să o facem să strălucească ca odinioară...
Povestitor 9: Să nu avem teamă! Mila nu are un anume preţ! Ea este la fel de mare cât inima noastră, iar Mraconia este suficient de mică cât să intre în fiecare dintre noi..., toţi fiind o parte din ea.

Intoarce-te la Dumnezeu!

Sunt ca un copil care acum invata sa umble, sa vorbeasca, sa traiasca... altfel.
Totul este altfel atunci cand temelia "constructiei" tale este Dumnezeu, cand in inima ta locuieste Domnul.
Iti multumesc, Iisuse Hristoase ca m-ai ridicat din mocirla, ca m-ai spalat cu Lumina, ca ma tii in bratele Tale, in inima Ta!
Ce inseamna sa-ti lasi toate grijile in mainile Lui Dumnezeu?
Atunci cand apare o necesitate in viata ta, de orice fel, sa-I spui Lui Dumnezeu:

"Doamne, rezolva Tu aceasta situatie pentru ca un tata stie sa faca orice mai bine decat copilul sau. Tu poti. Eu n-am invatat inca destul ca sa pot. Am putea sa facem impreuna. Lucrand impreuna cu Tine, voi invata si eu. Sa-mi dai mie ce este mai usor de facut, ce stiu sa fac, adica sa fiu. Sa fiu cu Tine, sa Te privesc lucrand in viata mea, si prin fiinta mea!"



Cine iti este mai aproape decat Dumnezeu?
Cu cine poti sa discuti chiar si problemele tale cele mai intime?
Doar El te va intelege cel mai bine.
Doar El va sti sa puna viata ta pe drumul bun.
Doar El va fi in orice imprejurare bratul pe care sa te sprijini cand ti-e greu, umarul pe care sa-ti odihnesti fruntea obosita.
Zideste in inima ta templul/biserica in care sa locuiasca Domnul si nu-I mai intoarce spatele, copil frumos al Lui Dumnezeu!

Al doilea semn: ELENIN

Ma rog si Il chem pe Dumnezeu-Tatal. Comunicam pe o anumita tema.
Apoi, vad un pendul de ceas obosit, care se misca din ce in ce mai incet.
Am intrebat:

V- Doamne, ce vad?
D- Este sfarsitul timpului.
V- Acesta este al doilea semn?
D- Elenin este semnul.
V- Ce este Elenin?
D- Este mesagerul. El va inchide timpul.
V- Este un corp ceresc?
D- Este o entitate. El tine cheile timpului. EL E NIN. (N I N- Deschide si inchide.)
V- Ce trebuie sa facem atunci?
D- Sa pasiti in Lumina. Lumea veche se prabuseste. Sa nu va fie frica!
V- Doamne, ajuta-ne!
D- Sunt cu voi.