Faceți căutări pe acest blog

duminică, 1 decembrie 2013

România mea



Îmi iubesc țara, ca pe pământul cel mai sfânt
de pe Planeta Pământ.
Îmi iubesc țara și pe oamenii ei,
așa cum sunt.
O țin în brațe și o adun toată în inima mea
Să n-o înrobească durerea și noaptea cea rea.
Îmi iubesc țara și sufletul i-l spăl cu Lumină,
să fie, așa cum s-a scris:
"A Maicii Domnului Grădină".
Să trăiască în pace și liberă să fie sub Soare,
în Legile Divine să ducă o viață înfloritoare.
Îmi iubesc țara și o ridic înaintea Tronului Sfânt,
să nu fie țară mai sfântă și mai frumoasă pe Pământ!
Îmi iubesc țara și o învelesc cu dragoste, în curcubeu,
pentru că România mea este în sufletul meu!

duminică, 20 octombrie 2013

Teoria conspiratiei

Ce poate fi mai  socant decat o stire de felul: "Se apropie un asteroid sau o cometa care  va determina sfarsitul lumii", stire care vine "colac peste pupaza", peste o criza care este si de fapt nu este?
Ce frica este mai mare decat frica de moarte? Cine are interes sa induca frica?
Dar, Dumnezeu unde este in ecuatia aceasta?
Cui ii este frica de moarte cand este cu Dumnezeu?
Doar celor care sunt impotriva Voii Sale si a Legilor Universale.
Oare, ati uitat ce ne-a spus Iisus Hristos:"De ce va ingrijorati pentru ziua de maine?"
Gandindu-ne mereu la ziua de maine, uitam sa traim ziua de azi, prezentul acum. Traind activ in prezent  am putea influenta in bine ziua de maine. Am putea schimba viitorul pentru a fi asa cum ni-l dorim, adica frumos si bun.
Haideti sa ne concentram atentia cu totii pe ideea de pace, armonie si iubire universala!
Deschideti bratele inimilor voastre, sa ne tinem de maini cu totii, sa inconjuram planeta, sa facem poduri energetice de iubire peste continente, peste mari si oceane, ca sa vada tot Universul ca pe Pamant locuiesc copiii lui Dumnezeu.
De aici, din acum, din centrul inimii mele, eu va daruiesc iubire!





luni, 16 septembrie 2013

Inaltarea Sfintei Cruci

Crucea este cea mai mare taina care a coborat vreodata pe Pamant!
Voua, oamenilor, nu va este dat sa vedeti tot ce coboara din Cerul Sfant! Sunteti orbi, manati de ura si manie. I-ati ars pe rug, i-ati rastignit pe toti cei care au venit sa va arate Calea, cu iubire.
Acum, din nou se-nalta Crucea, dar nu veti mai putea s-O rastigniti!
Nu huliti, oameni!
Mai bine invatati sa iubiti!

miercuri, 4 septembrie 2013

Ziua Mamei Pamant

V- Azi, de ziua ta, Mama Pamant, cand toti copiii tai iti daruiesc iubire, iti daruiesc si eu iubirea mea.
MP- Tu imi daruiesti iubire cu fiecare pas pe care il faci, cu fiecare respiratie, cu fiecare gand. Ai uitat ca suntem conectate in inima?
V- Continuu trimit catre tine fluxul de Lumina si Iubire. Imi dau lacrimile cand ma gandesc cat de greu iti este sa ne tii pe toti in brate, dar , mai ales, sa ne accepti pe fiecare asa cum suntem.
MP- Acceptarea vine din iubire. Nu poti sa spui ca iubesti pe cineva daca nu-l accepti asa cum este.
V- Iubita mea Mama Pamant, te rog, vorbeste-mi despre Sfanta Treime!
MP- Sfanta Treime sau Trinitatea este familia in care Tatal, Fiul Sau si Duhul Sfant isi gasesc salasul.
In decursul istoriei omenirii, au coborat aici doua Sfinte Treimi.
Aceasta familie este desavarsita. Este modelul dupa care civilizatia umana trebuie sa se inspire si sa mearga pe calea aratata de Divinitate.
In felul acesta a ales Dumnezeu sa-si faca simtita prezenta, materializandu-Se pe Sine in voi, manifestandu-Se prin voi, daruindu-Se cu Iubire, voua.
Vibratiile voastre cresc pe zi ce trece si va pregatiti de Inaltare.
Crucea de Lumina imi da echilibru, iar iubirea voastra imi da putere.
Constiinta Christica va cuprinde pe toti in blanda ei imbratisare. Numai prin Christos va puteti inalta!
Aplicati invataturile lui Iisus Christos! Invatati lectia Iubirii!
Cu toata iubirea mea, eu va tin in brate. Fiti binecuvantati!
V- Te iubim, Mama Pamant!

duminică, 25 august 2013

Calator prin lume

Neobosit de veacuri, dar apasat de ganduri,
drumuri prafuite  pasii Tai strabat
Iisuse Doamne, prin arsita si vanturi,
ca sa ne scoti din moarte, din pacat.

Colinzi asa si bati din poarta-n poarta,
ca doar se va-ndura ca sa-ti deschida,
oprindu-se din cautarea-i oarba,
o inima-nsetata si flamanda.

Dar usile inchise-s cu zavoare
si nimeni n-aude chemarea Ta.
Tu plangi, Iisuse bun, de mila lor
si ma intreb cum ii mai poti salva.

De s-ar gasi doar unul ca sa-Ti deschida poarta
si Calea spre Iubire sa o gaseasca iar,
ar rasari Lumina in noua primavara,
ca Tu le dai din nou Iubirea Ta in dar.

Iisuse trascendent si calator prin stele,
Te-astept sa intri si in casa mea,
picioarele sa-Ti spal cu lacrimile mele,
cu buzele-nsetate Ti le-as saruta.

joi, 15 august 2013

Adormirea Maicii Domnului

V- Sfanta Fecioara Maria, acum, cand toti crestinii comemoreaza inaltarea Ta la Cer, Te rog sa ne transmiti mesajul Tau!
Maria- Astazi m-am inaltat. Cu bucurie sfanta imi intorc privirea spre voi, copiii mei de pe Pamant. Va iert pentru ca, in urma cu doua mii de ani mi-ati zdrobit inima.
Va intreb pe voi: "Care mama ar putea indura calvarul pe care l-am indurat eu?"
Si totusi, va iert!
Va iert pentru ca Fiul Meu v-a iertat, cand inca era rastignit pe cruce!
Va iert pentru ca iertarea este parte din iubirea neconditionata.
Veti intelege atunci cand veti invata si voi sa iubiti.
V- Te iubim, Sfanta Maica a Domnului Iisus Hristos! Iti multumim!

sâmbătă, 3 august 2013

Portretul Domnului Iisus Hristos

Sotirios Crotos-"UCENICUL LUI IISUS HRISTOS  Jurnalul doctorului Sotirios Crotos"


O carare dreapta ii brazdeaza capul, despartindu-I fruntea in doua. Un par de aur, adevarate fire de aur, ii atarna in bucle pe umar; un barbison la fel; o frunte mare, alba, pe alocuri parlita de soare, putin bombata la tample; un nas drept si frumos, cu varful putin acvilin, fruntea si nasul de efigie denota un barbat dinamic, autoritar, voluntar, entuziast, cu spirit de initiativa, indraznet, rabdator, piln de speranta, eroic si curajos...idealul masculin.
Ochii mari, negri-doua raze de lumina pline de iubire si mila. Ovalul fetei pur feminin, o gura frumos arcuita, sensibila, tandra, sentimentala, ce exprima blandete, capacitate de atasament si foarte mult devotament...idealul feminin. Fruntea si nasul sunt prin excelenta masculine. Este o impletire exceptionala de masculin si feminin. e cert ca in El isi gasesc idealul ambele sexe, intr-o imbinare armonioasa si perfecta.
Vocea Lui, masculina, cu nuante muzicale si catifelate, feminine,spune acelasi lucru. O personalitate constienta de ea; stie cine este, stie ce vrea Tatal de la El.
Are o misiune mare de indeplinit, pentru toata rasa umana si o va indeplini cu orice risc, chiar cu riscul vietii Lui. Altminteri, un om fara griji, fara necazuri, de un calm senin, cu un suras vesel pe buze.
Este imbracat cu o haina alba de in tesut in casa, lunga, cu maneci lungi si largi; in jurul pieptului, un brau de un lat de mana (17-18cm ), care se incheie la spate, tot din in tesut in casa, insa vopsit in albastru, culoarea cerului senin. Pe umeri ii atarna o manta albastra din acelasi material ca si braul, iar in picioarele goale poarta sandale.