Acest popor si-aceasta tara

Sfanta-a fost si este-aceasta tara
De cand a creat-o Dumnezeu,
Dar cei rai mereu ne infierara
Si ne-au rastignit mereu, mereu.

N-am ravnit nimica, niciodata,
Nici n-am stat cu mana-ntinsa lor,
Dar pe cerul tarii fara pata,
Au venit apoi, nor dupa nor.

Cu sudoarea fruntii, totdeauna
Painea de pe masa ne-am trudit;
Curajosi, am infruntat furtuna;
Prieteni si dusmani ne-am omenit.

Si smeriti, sub steaua nemuririi,
Noi ne-am inchinat lui Dumnezeu,
Respectand poruncile iubirii,
Chiar de-am fost loviti de tot ce-i rau.

Cand va intelege-ntreaga lume
Ca iubitul meu popor roman
A sfintit pamantul Daciei strabune
De cand Dumnezeu l-a pus aici stapan?

Cu sudoarea fruntii si cu sange-
Nu se vede, dar e scris in cer-,
Iar pamantu-acesta-ntruna plange,
Pana toti dusmanii tarii pier.

Maica Romanie, te ridica
Si-ti aduna pruncii iar la san!
Esti puternica, chiar de esti mica,
Maica sfantului popor roman.

Nu-i lasa pe rai sa te doboare!
Noi suntem aici de mii de ani,
Fiii Daciei nemuritoare,
De la tara ne numim tarani.


Aceasta nu este o poezie ci un cantec. Imi pare rau ca nu stiu sa vi-l trimit decat in aceasta forma.
Nu l-am sris dintr-un resentiment fata de fratii nostri care si-au sarbatorit ieri ziua nationala ci din dorinta de a aminti lumii intregi ca suntem am fost si vom fi aici, din Voia si cu Permisiunea Lui Dumnezeu, nu de ieri, nici de alaltaieri, nici de o mie de ani, ci din totdeauna.
Cui nu-i place sa traiasca in aceasta tara este liber sa plece acolo unde se simte acasa si fericit.