In memoriam Adrian Paunescu

In blandul si caldul decor,
Cu frunze de toamna galbui,
Te-ai hotarat, prietene, s-apui,
Lasandu-ne in suflete un dor.

Bat clopotele-n cele patru zari,
In toate bisericile vetrei strabune
Si toate cuvintele limbii romane
S-au transformat in albe lumanari.

Ai fost un om? Ai fost un zeu?
Nu stie nimeni sa ne spuna.
Tu ai vegheat ca-n veci sa nu apuna
Iubirea si credinta-n Dumnezeu.

Si daca vreodata vei mai veni 'napoi,
Sa-ti plangi amarul si sa-ti canti iubirea,
De nu-ti este straina nemurirea,
Tu, sigur, te-ai intoarce doar la noi.

Aici, la noi, unde nu-ti sunt straine
Izvoarele si-altarele cu sfinti
Nici doinele pastrate din parinti;
Aici la noi, unde e cel mai bine.

Mergi dar, pe calea de lumina,
In trup de inger mergi la Dumnezeu,
Scaldat in iubirea neamului tau,
Sa-ti fie-n nemurire trecerea lina!


Sa-ti fie tarana usoara si somnul lin sub ploi de curcubeu, iar razele acestea blande ale soarelui de noiembrie sa-ti duca sufletul in Oceanul de Lumina, DOMNULE ADRIAN PAUNESCU!