Nunta din cer

Noaptea trecuta am fost plecata in cer. Am participat la o cununie. Ca orice cununie, pentru ca este vorba despre iubire, care inspira sentimente inaltatoare, chiar a fost o bucurie deosebita. Dar nu era o cununie obisnuita. Acolo, totul este deosebit de ceea ce cunoastem noi aici, pe pamant.
Sala de nunta era in forma de L. Au intrat mirii singuri in incaperea unde s-a oficiat cununia. Eu eram intr-un fel de hol sau antecamera. De acolo se putea vedea si auzi totul, dar nu cu simturile noastre obisnuite ci cu alta capacitate. Pur si simplu stii ce se intampla. Dupa ce cei doi miri si-au facut juramintele de iubire, si-au turnat apa pe crestet unul celuilalt, a intrat un preot(stiam ca este preot pentru ca i-am vazut coltul hainei), care a turnat mir pe o bucata de panza alba si a atins cu ea umerii celor doi ca si cand ar fi pus o pecete.
Pentru ca nu am mai fost acolo si pentru ca eram dependenta de cunoasterea concreta, mi s-au aratat cateva momente din ceremonie intr-o oglinda care era asezata in asa fel incat sa reflecte ceea ce se petrece dincolo.
Eram cu o colega de serviciu care ma insotea si avea grija sa primesc informatiile. Ea a intors oglinda spre mine sa vad si imi da impresia ca nu era prima data acolo. Stia. Afara era lume multa care isi astepta randul sa intre in sala de nunta. Toti erau foarte fericiti. Usa era inchisa. Doar noi doua eram acolo si asistam.

Apoi, eram pe malul marii.Era noapte sau cerul era innorat. Poate doar cerul meu era innorat. Eram putin trista. Priveam cerul si, dincoace de nori vedeam luna. Apoi mi-am dat seama ca nu este luna. Era o sfera de lumina. M-am auzit spunand:
"-Iisuse, eu nu am mire. Vrei sa fii tu mirele meu?"
Sfera se apropia de mine. Era tot mai mare, colorata in albastru si alb.
S-a asezat in fata mea pe apa si mi-a raspuns:
"-Bine, dar, pe viitor, sa stii sa nu mai gresesti!"

Ma intreb cata bucurie incape in sufletul unui om? Pentru ca al meu e plin si trebuie sa o impartasesc.