Faceți căutări pe acest blog

luni, 4 aprilie 2011

Japonia

Am primit un e-mail care a circulat pe internet de la Masaru Emoto, prin care se cerea sa ne rugam cu totii la 31.03.2011, orele 12, pentru apa iradiata din reactoarele de la Fukushima, in felul urmator:
"Apa din zonele orasului Fukushima,
Ne pare rau ca te-am facut sa suferi.
Te rugam sa ne ierti.
Iti multumim si te iubim!"

In acea zi am avut inmormantare in familie, deci e-mailul a ajuns la mine cu intarziere. L-am gasit ieri. Sunt sigura ca rugaciunile facute cu smerenie, sinceritate si iubire au efect oricand. M-am rugat si ma rog ori de cate ori pot(chiar si mergand pe strada) si ii rog pe toti care doresc, sa o faca.
M-am rugat cam asa:

In Numele Tatalui, in Numele Fiului, in Numele Sfantului Duh, cer iertare pentru tot ce s-a gresit impotriva Sfintei Treimi, impotriva Fecioarei Maria, impotriva Mamei Pamant, impotriva Universului, impotriva elementelor: a apei, a focului, a aerului, a pamantului.
In Numele Tatalui, in Numele Fiului, in Numele Sfantului Duh, ancorez Crucea de Lumina Necreata a Sfantului Duh deasupra reactoarelor de la Fukushima si curat apa, focul, aerul pamantul, de tot ce a fost malefic si intunecat, de tot ce le-a produs suferinta.
Ma aplec peste reactoarele de la Fukushima si las lacrimile mele curate sa curete apa, sa o binecuvanteze, sa o purifice. AMIN! (Aud cum cad lacrimile mele in reactor si vad cum apa se purifica.)


In numele Iubirii ii rog pe toti care trebuie, pot si vor, sa gaseasca macar 2-3 minute in fiecare zi pentru o rugaciune.
Dumnezeu sa ne ajute sa facem binele!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Romania de azi

In numele Tatalui, al Fiului, al Sfantului Duh, daruiesc iubire Sfintei Treimi, Sfintei Fecioare Maria, Mamei Pamant, ingerului meu pazitor.

V- Mama Pamant, in plan politic si social, in Romania lucrurile devin din ce in ce mai grave. Ce trebuie sa facem in aceasta situatie?

MP- Urmati-va calea. Voi ati ales-o.

V- Ce plateste Romania?

MP- Romania nu plateste nimic. Voi platiti: lenea, delasarea, indiferenta. O buba neagra sta in mijlocul acestei tari, pe care voi ati hranit-o si i-ati dat putere.Se poate lua atitudine si fara violenta.

V- Ce putem face?

MP- Trimiteti iubire catre centrul tarii. Iubirea arde tot ce este rau, vindeca tot ce este bolnav.

V- Te iubesc pe tine ca entitate, dar iubesc Romania, nu stiu cum, ca parte din tine, in primul rand, dar si ca parte de sine statatoare.

MP- Priveste muntii! Sunt ca o coroana, nu-i asa? Tu stii ca nimic nu este intamplator, nimic nu este in plus. Trebuie sa inveti sa vezi altfel decat pana acum. Aici s-a nascut coroana creatiei divine: OMUL. Aici este leaganul civilizatiei.

V- Dar, tara nu e intreaga. Toti s-au inghesuit sa rupa o bucatica mai mare sau mai mica din ea.

MP- Cand lucrurile vor intra pe fagasul normal, va redeveni ea insasi.

V- Cand se va intampla asta?

MP- Numai dupa "trecere". Pana atunci totul este in fierbere. Televiziunile nu fac decat sa incite oamenii la ura. Se hranesc cu ura voastra. Nimeni nu vine cu initiative de redresare. Ati vazut ca nu va puteti baza pe guvern si pe clasa politica. Faceti voi ce asteptati sa faca ei. Suflecati-va si munciti!. Numai asa veti supravietui. Munciti pamantul pe care l-ati lasat in paragina si nu uitati sa multumiti si sa binecuvantati.

V- Am fost in 1984 la Busteni, dar n-am apucat sa vad Sfinxul.

MP- Pe unde umbli daruiesti iubire doar privind cu dragoste. Noi suntem interconectati in TOT. Ajunge doar sa trimiti gandul si esti deja acolo unde vrei sa fii.

V- Mama Pamant, as dori sa te mai intreb ceva.

MP- Stiu ce vrei dar n-a sosit inca timpul. Ajunge pentru astazi.
Binecuvantati fiecare zi, multumiti pentru toate si daruiti iubire.
Fiti binecuvantati!

V- Trimit iubire, lumina si pace catre Mama Pamant, catre toate sistemele vii, catre Soare si intregul sistem solar, catre Univers, catre Cosmos.

sâmbătă, 26 martie 2011

Ora Pamantului

In numele Tatalui, al Fiului, al Sfantului Duh, cobor in inima mea pentru a putea comunica cu Mama Pamant.

V- Azi intre orele 20:30 si 21:30 ora Romaniei s-a tinut ora Pamantului. Spune-mi, te rog, Mama Pamant, cum ai receptionat acest mesaj?
MP- Am simtit mai degraba mangaierea ta acolo unde ai pregatit astazi locul sa-ti pui legumele.
V- Intr-adevar, azi am fost in gradina casei parintilor mei, unde am copilarit. Totdeauna m-am simtit fericita in gradina, dar azi am simtit ca te iubesc din toata inima mea si am mangaiat cu mainile si cu privirea fiecare bulgare si fiecare planta din jur. Chiar si buruienilor le-am cerut iertare cand le-am smuls.
Te rog sa-mi spui daca ai primit mesajele de iubire ale oamenilor si daca asta iti usureaza suferinta!
MP-Oamenii se manifesta ciudat. Nu stiu sa iubeasca si nu stiu sa-si transmita sentimentele. Fac gesturi inspirate de cugetul lor si nu de inima. Dar, si un gest inconstient este mai mult decat nimic. Straduiti-va sa invatati sa iubiti. Nu faceti gesturi pentru a va admira pe voi insiva facandu-le ci urmati calea inimii.
V- Ce-mi spui despre conflictul din Libia? Sa-ti spun drept, nu m-am uitat la TV ci doar am auzit de la altii.
MP-Fiecare popor are dreptul sa fie fericit. Nu sunteti uniti. Ati lasat ca o mana de oameni sa va hotarasca soarta. Starea voastra normala de copii ai Lui Dumnezeu, ar trebui sa fie bucuria, pacea, armonia.
V-Te iubesc din toata inima mea, trimit iubire tuturor semenilor mei si iti multumesc pentru comunicare.
MP-Si eu va iubesc pe toti deopotriva. Fiti binecuvantati!

miercuri, 23 martie 2011

Rugaciune

Doamne Dumnezeule,
Permite Fiului Tau Iisus sa fie cu mine!
Doamne Dumnezeule,
Permite Sfantului Tau Duh sa ma vindece!
Doamne, iarta greselile mele
Si iarta-i pe cei ce mi-au gresit mie!
Imi recunosc imperfectiunea
Dar te rog, da-mi ragazul sa ma indrept!
Ajuta-ma sa merg pe calea ce mi-ai aratat
Ca si eu sa-mi pot ajuta semenii
Sa o gaseasca pe a lor!
Fii bland, asa cum Te stiu
Si rabdator cu mine,
Ca sa invat sa fiu si eu
Asemenea cu semenii mei!
Iarta-ma sa pot ierta!
Iubeste-ma sa pot iubi!
Da-mi nadejde sa o pot darui!
Da-mi sanatate sa pot vindeca!
Lumineaza-mi calea sa pot lumina!
Fii Tu insuti in mine, Doamne,
Sa pot dobandi viata de veci!
Treime Sfanta, marire Tie!
Amin!

miercuri, 16 martie 2011

Acest popor si-aceasta tara

Sfanta-a fost si este-aceasta tara
De cand a creat-o Dumnezeu,
Dar cei rai mereu ne infierara
Si ne-au rastignit mereu, mereu.

N-am ravnit nimica, niciodata,
Nici n-am stat cu mana-ntinsa lor,
Dar pe cerul tarii fara pata,
Au venit apoi, nor dupa nor.

Cu sudoarea fruntii, totdeauna
Painea de pe masa ne-am trudit;
Curajosi, am infruntat furtuna;
Prieteni si dusmani ne-am omenit.

Si smeriti, sub steaua nemuririi,
Noi ne-am inchinat lui Dumnezeu,
Respectand poruncile iubirii,
Chiar de-am fost loviti de tot ce-i rau.

Cand va intelege-ntreaga lume
Ca iubitul meu popor roman
A sfintit pamantul Daciei strabune
De cand Dumnezeu l-a pus aici stapan?

Cu sudoarea fruntii si cu sange-
Nu se vede, dar e scris in cer-,
Iar pamantu-acesta-ntruna plange,
Pana toti dusmanii tarii pier.

Maica Romanie, te ridica
Si-ti aduna pruncii iar la san!
Esti puternica, chiar de esti mica,
Maica sfantului popor roman.

Nu-i lasa pe rai sa te doboare!
Noi suntem aici de mii de ani,
Fiii Daciei nemuritoare,
De la tara ne numim tarani.


Aceasta nu este o poezie ci un cantec. Imi pare rau ca nu stiu sa vi-l trimit decat in aceasta forma.
Nu l-am sris dintr-un resentiment fata de fratii nostri care si-au sarbatorit ieri ziua nationala ci din dorinta de a aminti lumii intregi ca suntem am fost si vom fi aici, din Voia si cu Permisiunea Lui Dumnezeu, nu de ieri, nici de alaltaieri, nici de o mie de ani, ci din totdeauna.
Cui nu-i place sa traiasca in aceasta tara este liber sa plece acolo unde se simte acasa si fericit.

duminică, 13 martie 2011

Scrisoare catre romanii mei plecati in lumea larga

V- Mama Pamant, ce se intampla cu Japonia?
MP-Japonia este coada dragonului. A lovit coada dragonului.
V- Pot sa intreb "de ce?" sau mai bine nu?
MP- Chiar asa. Mai intrebi sau are cineva curajul sa mai intrebe "de ce?"
Ei se considera mai presus de Dumnezeu.
Nu de mila au ei nevoie acum ci de ajutor, iar ajutorul nu va veni decat prin rugaciune sincera si intoarcere la credinta.
Acesta a fost doar un avertisment si inceputul durerilor.
V- Mama Pamant, va fi cutremur si in Romania?
MP-Ele sunt aproape tot timpul dar nu vor fi cutremure majore care sa va afecteze grav.
Va fi cel de la sfarsit cand imi voi incredinta sufletul in mainile Lui Krist.
De doua zile tot incerc sa-ti atrag atentia. Trebuie sa trimiti o scrisoare catre romani.
V- Parca mi-a trecut ideea asta prin minte.
MP-Ai crezut ca e de la tine? Eu ti-am indus ideea.
Cheama-i pe toti romanii plecati, sa se intoarca pana o mai pot face. Va veni vremea cand, chiar daca vor dori nu vor mai avea cum, nu vor mai fi conditii.
Loc este destul pentru toti, aici de unde au plecat. Se pot multumi cu mai putin, dar vor fi in siguranta.
V- Dar stii, prea putini sunt cei care citesc ceea ce scriu.
MP-Nu este obligatoriu sa citeasca. Trimite doar chemarea catre ei, din inima ta catre inimile lor si vor auzi. Chiar daca nu toti ci doar cei care merita, care au inimile deschise. Incearca!

V- Respect indemnul Mamei Pamant si va chem sa va intoarceti inapoi, voi, romanii mei plecati in lumea larga. Nu voi incerca sa va conving cu argumente de felul: "Nicaieri nu sunt painea si apa de baut mai bune ca in tara ta!", ci am sa va spun doar ca aici, in Romania, de unde ati plecat, veti fi mai in siguranta decat oriunde in alta parte.
Dar, hotarati voi!
Dumnezeu sa va calauzeasca!
Vreau sa va spun un secret: nu numai voua va este dor de tara voastra ci si tarii ii este dor de voi.

marți, 8 martie 2011

Cartea Vietii

Duminica, 27. 02.2011, am participat la Sfanta Liturghie la Biserica din satul Delani(langa Beius). Acolo, intre 29 august si 8 septembrie 2010, toate icoanele de pe iconostas(de o parte si de alta a usilor altarului) si icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus,din mijlocul bisericii, au fost izvoratoare de mir.
Dupa ce s-au citit pomelnicele pentru vii, in clipa in care preotul a rostit(a invocat)" Duhul Adevarului...", am vazut pe ecranul mental o imagine deasupra altarului: intai un triunghi echilateral, apoi, in triunghi o carte deschisa. In partea dreapta a cartii era un inger(in interiorul triunghiului). Imaginea a durat o clipa, atat cat sa vad toate aceste amanunte si a disparut. Mi-am zis in gandul meu: "N-am mai vazut asa ceva pana acum. As putea sa intreb;"Ce am vazut?" Imediat am primit raspunsul:"Este CARTEA VIETII". Imaginea a aparut din nou. Am indraznit sa duc gandul mai departe:"Daca este CARTEA VIETII as putea verifica cine este scris in ea". M-am gandit la o persoana si imediat am vazut prenumele acelei persoane scris pe una dintre paginile cartii, apoi scrisul disparea. M-am gandit apoi la alte persoane si prenumele fiecaruia/fiecareia aparea scris pe o pagina sau pe cealalta, unele dupa altele, ca apoi sa se stearga.
Mi se parea interesant faptul ca, desi mi s-a spus ca este o carte, nu se intorceau filele. Era, de fapt,ca un program pe calculator. Am inteles apoi, ca toti avem prenumele scris in carte.
M-am gandit daca sa scriu sau nu despre asta. Am intrebat pe Fecioara Maria si mi-a raspuns:

"Ceea ce ti se da nu este numai pentru tine. Trebuie sa dai mai departe. In curand toti vor vedea Adevarul, dar pana atunci, credinta oamenilor trebuie intarita si sustinuta, ca sa nu uite de Dumnezeu.
N-ai sris pana acum pentru ca trebuia sa scrii de 8 Martie, cand sarbatoriti ziua mamei si a copilului. Sa stiti ca eu va consider pe toti copiii mei,va iubesc si ma rog pentru voi neincetat.
Fiul meu Iisus v-a salvat pana acum de atatea ori, iar acum face chiar imposibilul pentru voi, pentru salvarea umanitatii. Faceti si voi un mic efort si ajutati-L. Schimbati-va in bine si iubiti-va unii pe altii pentru ca numai asa veti putea ajunge la o constiinta unificata. Numai asa veti putea, cum spuneti voi, "ca intr-un gand" sa-L marturisiti pe Cristos. Numai asa veti putea intra in Lumina.
Fiti binecuvantati!"

Multumesc Sfintei Treimi, Sfintei Fecioare Maria si Sfintilor Ingeri pentru bucuria care mi s-a dat!